În valorosul tezaur cultural-istoric şi artistic al Târgoviştei, Sfânta Mănăstire Stelea se înscrie ca o prezenţă semnificativă, a cărei importanţă depăşeşte limitele vechii capitale a Ţării Româneşti.
Ansamblul arhitectural al Mănăstirii Stelea reprezintă o zonă cu profunde implicaţii în evoluţia urbanistică a oraşului medieval, cu construcţii ridicate pe parcursul mai multor veacuri, ultima - considerată cronologic - fiind ctitoria lui Vasile Lupu din 1645.
Mărginit de Calea Domnească, situat la 150 m sud-est de Curtea Domnească şi la 200 m nord de Mitropolie, el îşi justifică denumirea de "Ansamblu arhitectural" prin înseşi componentele sale:

• O biserică din veacul al XIV-lea, alta din veacul al XV-lea, un turn-clopotniţă, toate aflate în zona sudică a mănăstirii;
  

• Urme ale unor construcţii de la sfârşitul veacului al XV-lea;
  

• Mănăstirea ridicată în a doua jumătate a veacului al XVI-lea de negustorul Stelea, menţionată în 1582 de un hrisov prin care Mihnea Turcitul întărea o danie făcută mănăstirii şi, mai apoi, de documentele din 1614, 1617 şi 1623;
  

• Mănăstirea cu biserica din veacul al XVII-lea ridicată de Vasile Lupu, domnul Moldovei.

Aşadar, către mijlocul veacului al XVII-lea, domnul Moldovei ridică din nou, între anii 1636-1637 şi 1644-1645, biserica păstrată până astăzi, o nouă casă egumenească, chilii şi ziduri de incintă. Pisania împodobită cu bourul Moldovei, plasată deasupra portalului de la intrarea în pronaos, menţionează: "Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, iată eu, robul şi închinătorul Io Vasile Voevod din mila lui Dumnezeu Domn al Ţării Moldovei. Acest sfânt hram al Învierii lui Dumnezeu şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos l-a făcut mai înainte Stelea negustorul, unde zace şi trupul răposatului părintelui meu, Nicolae Vel Aga. Iar acum când mi-a dăruit Dumnezeu domnia Ţării Moldovei, am dărâmat acea dintâi Sfântă Biserică până în temelii şi cu ajutorul lui Dumnezeu am început s-o zidesc din nou, în zilele fratelui nostru, Io Matei Basarab Voevod, din mila lui Dumnezeu Domnul Ţării Ungrovlahiei şi s-a săvârşit, cu voia lui Dumnezeu în luna lui septembrie 7 şi anul 7154".
În locul vechii biserici de proporţii mai reduse, al cărei ctitor este pomenit în pisanie sub numele de Stelea negustorul, Vasile Lupu a ridicat o alta, monumentală, menită să consfințească împăcarea celor doi domni. Atenţia domnului moldovean s-a îndreptat asupra ctitoriei lui Stelea din motive de pietate filială, aici fiind înmormântat tatăl său, Vel-Aga Nicolae, după cum atestă şi pisania.
Opt ani mai târziu, în noiembrie 1653, ctitoria domnului Moldovei avea să-l găzduiască pe Macarie Patriarhul Antiohiei, primit cu mare fast la Târgovişte.
Însoţitorul său, Paul de Alep, în însemnările sale, compară Târgovişte - ca mărime - cu Alepul sau Damascul, iar dintre numeroasele ei biserici şi mănăstiri, consideră că cea a lui Vasile Vodă este cea mai frumoasă: "Ea poartă numele Învierii Domnului, dar muntenii o numesc Mănăstirea Stelea. E mare şi îngrădită cu un zid de piatră… Biserica e măreaţă şi înaltă, având două elegante turle cu mai multe cruci, pentru a căror poleire s-a cheltuit, se zice, şapte sute taleri veneţieni. Iconostasul, de artă rusă, este minunat şi are trei uşi".
Același Paul de Alep, aflat din nou în Țara Românească, era martor în februarie 1658 la distrugerile făcute în Târgoviște de oștile turcești și tătărești care-l înfrânseseră pe Constantin Vodă Șerban în încercarea lui de a se împotrivi mazilirii.

În vremea lui Constantin Brâncoveanu biserica este reparată: se pune pardoseală din dale de piatră, este refăcut etajul clopotniţei, se face o nouă zugraveală în biserica ce avea să fie înzestrată şi cu mobilier de cult. Către sfârşitul anului 1715, Radu Dudescu scria, între altele, Patriarhului Ierusalimului Hrisant Notaras: "… pentru aşternerea Bisericii Stelea, să fie în ştiinţa ta, cum că s-a săvârşit şi n-a rămas nimic lipsă… ".
Spre sfârşitul veacului al XVIII-lea mănăstirea ajunsese într-o stare precară. Unele reparaţii strict necesare sunt susţinute de daniile unor boieri. În 1780, Cârstică Voiescu, logofat, este rugat de Patriarhul Avramie al Ierusalimului să primească funcţia de epitrop al Bisericii Stelea spre a contribui la refacerea ei. Mici danii se mai primesc şi din partea unor orăşeni în schimbul dreptului de a fi îngropaţi în biserică sau de a fi trecuţi în pomelnic.
Există mărturii care amintesc de o şcoală grecească ce funcţiona de la sfârşitul veacului al XVIII-lea în chiliile Mănăstirii Stelea şi care a dăinuit până către 1840. Aici au învăţat printre alţii, Grigore Alexandrescu, I. H. Rădulescu şi Vasile Cârlova.
În 1832, vizitând Mănăstirea Stelea, generalul Pavel Kiseleff remarca sărăcia bisericii. În secolul a XIX-lea, Stelea devenise biserică de mir, clădirile ei - tot mai ruinate - primind alte destinaţii. După secularizarea averilor mănăstireşti, în 1863, Biserica Stelea devine biserică parohială, fiind întreţinută de stat. În perioada 1865-1876 se fac reparaţii la învelitoarea bisericii, precum şi unele lucrări la chilii. În 1879 se restaurează turla de pe naos.
În 1881, o comisie care a vizitat mai multe monumente din ţară, constată starea de degradare a clădirilor de la Mănăstirea Stelea şi inițiază o "restaurare generală". Între 1943-1947 s-au făcut unele reparaţii la soclu, sub ziduri. Pictura a fost parţial restaurată de pictorul I. Mihail.
Dintre obiectele de cult ale bisericii s-au mai păstrat stranele, două jilţuri brâncoveneşti, unul purtând stema Ţării Româneşti (ambele aflate astăzi în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a României), un disc de argint aurit dăruit de Doamna Stanca în 1599-1600 şi un potir de argint aurit filigranat dăruit de Vasile Lupu. Tot din vremea lui Vasile Lupu datează o cristelniţă din piatră aflată în pronaosul bisericii. De la Vasile Lupu provine şi o anaforniţă din argint aurit, cu stema Moldovei, păstrată astăzi în colecţiile Muzeului Naţional de Artă. Din 1763-1764 datează un pomelnic-triptic din lemn, provenit de la Mănăstirea Stelea, aflat în prezent în colecţiile Patriarhiei.
Relativ numeroase sunt pietrele de mormânt, cea mai veche datând din 1609, urmată de altele din 1647, 1689 şi 1820.
În perioadele 1971-1975, 1982-1988, 1991-1999 şi în 2002 s-au efectuat lucrări de restaurare la turnul-clopotniţă şi la stăreţie.